Adesea, ajungem sa ne ranim fara sa ne dam seama... Exageram cu supararile noastre pentru ca nervii nostrii sunt incordati, ne dorim sa facem bine si ajungem sa ne stresam foarte tare pentru acest lucru...


Incerci sa-ti mentii rabdarea, dar uneori, cedezi pentru ca se asteapta atatea de la tine ... Si realizezi ca ai gresit cand e mult prea tarziu... Incerci sa-ti remediezi greseala... E greu sa afirmi ceva cand increderea in vorbele spuse este minima... Cand lumea se indoieste de tine, si tu ajungi sa te indoiesti de tine insuti... Sa-ti pui intrebari si intr-un final sa nu mai crezi in tine ... Desi stii ca nu te-ai mintit singura, si atunci cand ai facut-o, ai avut motive intemeiate, ajungi sa-ti simti minciuna in raspunsuri chiar si la intrebarea simpla "Cat e ceasul" ...

Si cine poate spune cand adevarul e adevarat, iar minciuna e un neadevar...?! Minciunile sunt jumatati de adevar, un adevar imbracat in propria favoare ... A fabricat minciuni e la fel de usor ca si cum ai spune adevarul ... Minciuna face parte din acea rautate pe care o ai in tine, pe care nu vrei sa o ai, si totusi uite ca spui minciuni ... E interesant faptul cum reactionam la minciunile celorlalti, dar la propriile minciuni ramanem implacabil si ni le argumentam foarte bine...

In viata, nu ramane decat sa crezi ceea ce ti se spune intr-o oarecare masura ... Nu spune nimeni sa crezi totul, insa nu intr-atat incat sa cauti minciuni si in purul adevar... Caci, cu totii mintim intr-o masura mai mare sau mai mica... Nu poti cere sinceritate deplina cand stii ca minti si nu conteaza ca nu minti persoana de la care ceri sinceritate ... Pentru ca nu te poti comporta in viata cu jumatati de masura ... in viata e totul sau nimic ...

Am exagerat in toate, dar fiecare om cand are multe pe cap, ajunge inevitabil sa exagereze foarte tare ... Imi cer iertare ...