Se lasa intuneric si doar lacrimile-mi stralucesc,
In aceasta agonie, doar ele mai supravietuiesc.
Ma taie un dor adanc si-mi strapunge fata,
Si eu plang, suspin, tac si-mi pierd speranta,
Vreau sa tac in deplina tacere,
Sa dispar eu si el sa nu mai sufere.
Vreau sa-mi dau lui sufletul si fericirea,
Sa fie mangaiat de fiecare sclipire de stea,
Imi doresc sa fie el bine si fericit,
Asa cum l-am cunoscut, plin de viata si zapacit.
Ma dor dureri si ma intreb de ce,
De nervi ma pisez pana nu mai am ce strange,
Sa zambeasca el... atat imi doresc.
Sa vada cat de mult il iubesc ...
Iarta-ma ...
sa-r odihnii sufletul meu,dar nu are unde,caci obosit umblu pe acest pamant de-o eternitate,iar tot pe ce pun mana se transforma in scrum si unde calc ramane urma arsa si taiata de viata si vant caci asta imi e blestem si bucurie.Sa vad tot ce nu-mi place cum isi da ultima suflare sub atingerea mea,dar sa nu ating ce-mi doresc in veci.Sunt omul fara tel in viata si fara putere de-a merge mai departe printre batjocuri,jicniri si vorbe grele.Acum pentru prima oara in viata simt ca sunt om,arat tuturor ca sunt om,ca nu mai pot,ca nu mai rezist asa.Caci pana acum urs nebun,cu fatza impanzita de masti create din expresii vesele si bune,cat sa te ademeneasca sub ghiara ce fara mila sau rusine lua tot fara semne de intrebare si remuscari.Acum sa dus,am obosit,sunt om intr-un final si nu crede-am vreodata ca voi fi dependent de iubire si de-o imbratzisare,desi am recut prin multe bratze nici unul nu a stiut sa ma stranga si sa ma tzina asa de bine si moale precum al tau.M-ai facut om din bestea ce-am fost o data.
RăspundețiȘtergere