Soarele a apus.Negura noptii l-a rapus.
E liniste deplina,
Iar pe cer sunt mii de stele de lumina.
Cu ochii goi, copila isi indreapta privirea spre cer,
Si cauta de la el un raspuns sincer.
Dar el nu se arata!
Copila e din ce in ce mai speriata.
- O, tu, steaua mea stralucitoare!
Pe care cer ai rasarit tu, oare?
Sau ce zana rea mi te-a rapit,
Ca eu sa nu mai ma pot bucura de al meu iubit?
Copila suspina si tace.
Linistea tot mai apasatoare se face.
Si dintre miile de stele, e acolo una ...
O stea micuta chiar langa regina luna ...
Ochii ei plini de lacrimi recunosc sclipirea...
Este el, el cel care i-a aratat iubirea ...
Dar parca e mult mai mic ...
Iar stralucirea lui e fara putere, fara nimic ...
- O, tu, micutul meu...
De ce nu mai vii mereu?
Asa cum imi veneai odata?
Si ma lasi atata timp nesarutata?
De ce simt rece raza ta?De ce pe cerul meu nu vrei a mai sta?
De ce nu cobori din inaltul cerului?
Sa ne petrecem viata in mijlocul raiului ...
O, tu, steaua mea senina, Luceafar bland
Eu te port mereu in gand,
Caci eu te iubesc in vis si in lumina
Si iti doresc fericirea deplina ...
Luceafarul tace. E prea slabit pentru a vorbi
Insa copila, raza lui plapanda o absorbi ...
Ea ii mangaie colturile palide cu privirea ei
Vrea sa il vindece cu puterea dragostei...
Dar oare acest Luceafar se va vindeca?
Si pe pamantul ei se va arunca?
Povestea e fara sfarsit ...
Caci ea se scrie pe foi albe la nesfarsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
si inima ta spune o frantura de un gand frumos ...