Luceafarul meu (povestea are sfarsit)

Dar oare acest Luceafar se va vindeca?
Si pe pamantul ei se va arunca?
Povestea e fara sfarsit ...
Caci ea se scrie pe foi albe la nesfarsit.


Si uite ca se face din nou seara ...
Copila isi cauta steaua de ceara.
Steaua apare cu lumina si mai slaba 
Incepe a vorbi, inainte ca ea sa scoata o silaba ...


- Tu, copila proasta...
Cum poti sa iubesti o astra?!
Tu nu stii ca nu pot lasa cerul?!
Tu nu vezi ca sunt condamnat de eternul?!


Eu nu pot iubi un suflet de curva,
Eu nu te vreau nici de rezerva,
Pentru mine, tu esti un nimic,
Tu nu valorezi nimic!


Tu, du-te si iubeste-ti sufletul
Ramai inchisa pe veci in trecutul ...
Noi nu suntem suflete pereche ...
Iar tu,copila proasta, esti intr-o ureche!


Si dintr-odata... luceafarul a disparut,
Pe trupul copilei el a cernut
Cu fiecare cuvant cate o rana
Ii supse tineretea... o facuse batrana ...


Si ea... atat de indurerata ...
Isi parasi aripile de inger disperata
Si in marea neagra, apa involburata 
Se arunca de nebuna toata ...




Iadul ii devora trupul, iubirea, nelinistea 
Si uite cum s-a terminat povestea...
Finalurile fericite exista doar in basme,
Caci viata adevarata e plina de salbaticime.