Copilaria prin ochi de adult

Acum sunt doar un adult, unul obisnuit, banal care nu iese in evidenta cu absolut nimic.
Acum regret ca nu mai sunt copil ... stiu ce frumos a fost atunci! ... Chiar si in acest moment, imi pot vedea copilaria ca niste poze puse pe un film vechi. Privind in urma, realizez ca m-am maturizat prea repede si-am ajuns sa fiu un adult cu suflet de copil.

Ma uit in oglinda si ma vad pe mine, copila. Vad ca aceasta fetita zambeste fericita si-mi intinde mana si ma cheama la ea. Sufletul meu de copil ma indeamna sa o apuc de manuta mica si gingasa si dintr-odata sunt din nou in camera mea si ma cert cu sora mea. Ma opresc din ceea ce ii ziceam si o imbratisez puternic, imi dau lacrimile si ii spun cat de mult o iubesc si ca de azi inainte ma voi schimba si nu ma voi mai purta asa cu ea. Incep sa o mangai pe cap si o rog sa-si deschida sufletul ... Oh, de as fi avut intelepciunea de acum si atunci, eu nu m-as fi indepartat de sora mea si acum am fi fost mai apropiate ...
Ca adult, am multe regrete si as da orice sa-mi pot indrepta greselile. Privindu-mi copilaria prin ochii de adult care sunt acum, stiu ca am gresit si mi-as fi dorit macar jumatate din intelepciunea de acum sa o am si atunci cand eram copila. Insa, stiu ca timpul va zbura ca gandul peste amintirile inca vii si vor deveni prafuite in adancul sufletului, ca la un moment dat sa se piarda in negura uitarii ...
,,- Copilarie, stiu ca te-am pierdut pe veci, dar te voi pastra vie in sufletul meu!"