Un strop intunecat de durere... fulgi de nea se preling peste lunca de sate adormite sub vraja puternica a iernii ...
Copacii impietriti isi infing creguntele in cerul greu ... Printre ei, stau ascunse lacuri limpezi si nemuritoare. Chiar si razele albe se preling in apa ...Muntele sufla o atingere rece peste iarba taioasa si intepatoare.
Pamantul sufera cumplit datorita miilor de ani peste care a trecut. Femei care calca pe el e din ce in ce mai puternica ... Ochii negrii, profunzi si nesfarsiti sunt acoperiti de niste lumini mladioase numite gene ... Pasii ei ranesc pamantul, facandu-i rani adanci.
In bezna aspra, umbre albe isi fac prezenta ...
Ma simt prizoniera acestui taram al cuvintelor desarte pe o pagina ... Totul a devenit dur si cad pe ganduri ... si urc, urc spre inaltimr unde varfurile abrupte se imprietenesc nevinovate cu cerul falnic printre petalele rare ale norilor ...
Cum de am ajuns sa devin din fata sigura pe ea intr-o fata nestiutoare a necunoscutului apropiat?! ...
Sirul indelungat al gandurilor continua ca o adiere fugarnica care nu o sa se opreasca vreodata ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
si inima ta spune o frantura de un gand frumos ...