Poveste de iubire ...

E o poveste fara nume si fara autor,
Scrisa cu parfum de aripi albe ce se zbat in zbor,
Si se impletesc cu atata dor ...
Cu litere mari arse, cu mult amor ...


O poveste dintre doi copii,
Ce alergau nebuni pe campii,
Cu picioarele goale... ei, scumpii ...
Si se iubeau asa simplu, fara multe principii.


Si isi soptesc micutii doua cuvinte mari,
Si-si arata inimioarele plapande de necazuri tari....
O acopera cu un sarut dulce sa uite cuvintele amari,
Sa fie doar ei doi, impreuna : iubitii hoinari.


Copilita isi pupiceste copilasul zapacit,
Si ii arata sufletul ei ratacit ...
Ca el sa-l pastreze in sufletul lui insalbacit
Si ea sa-l adoreze însutit.


Povestea asta nu are final,
Caci mereu se rescrie in stil original ...
Fiindca el o iubeste adimensional,
Iar ea il doreste pasional.